joi, 22 aprilie 2010

Pionierii implanturilor electronice

Jose Delago scrie in 1950 cartea Physical Control of the Mind: Towards a Psychocivilised Society in care descrie cu multe amanunte modul de utilizare a implanturilor pentru stimularea electronica a creierului. Acesta s-a numit Stimoceiver si era un electrod miniatural capabil sa receptioneze si sa transmita unde electromagnetice. Experientele lui Delago s-au desfasurat initial pe tauri in corida, Animalului i se implanta acest micro electrod si cand ataca toreadorul era oprit printr-o simpla apasare de buton. In 1966, Delago afirma: "cercetarile mele sustin oribila teorie ca miscarea, emotia si comportamentul pot fi conduse de forte electrice si ca fiintele umane pot fi controlate ca si robotii prin apasarea unor butoane."
Nanotehnologiile mileniului trei demonstreaza clar acest lucru prin comenzile distale date computerului etc. Visul de aur al agentiilor de spionaj parea foarte aproape de a se adeveri, mai ales dupa ce Delago a atasat Stimoceiverul unui subiect uman, transformandu-i urechea intr-un microfon capabil sa inregistreze o gama variata de sunete. Apoi, armata americana a experimentat dispozitivul anexandu-l unor animale din preajma unor unitati militare adverse.
Insa ideile lui Jose Delago fusesera testate cateva decenii in urma de sovietici. In 1923, Bernard Barnardovich Kazhinski a scris un raport intitulat: Comunicatia Radio Biologica in care sunt studiate natura si esenta unui anume fenomen de comunicare electro-magnetica intre organismele vii. Experientele culmineza cu ideea crearii unui Registru al Gandului, unui Hipnotizator Electronic si a unui dispozitiv pentru Transmiterea Gandurilor la Distanta. In a doua jumatate a sec al XX-lea cele doua forte aflate in spatele Cortinei de fier au inceput serii de cerecetari care aveau sa schimbe fundamental optica asupra biosului si a mediului inconjurator.